Idei de jocuri - partea 2

03 Ianuarie 2014

Vezi partea 1 aici

Joaca cu cei mici poate lua diverse forme, care ne sunt cunoscute din propria noastră copilărie. Nu e nevoie de nimic neobişnuit sau costisitor; ba chiar, adesea, resursele naturale sau materialele reciclate sunt cele care oferă cele mai interesante şi mai diverse exprienţe. Joaca cu cei mici trebuie să fie distractivă, relaxată, lipsită de presiune, parte a obişnuinţelor zilnice. Iată câteva tipuri de jocuri care pot fi jucate oricând cu cei mici.

Jocuri senzoriale:

Acesta este, de departe, cel mai important mod de învăţare, întrucât la acest stadiu de dezvoltare totul se leagă de simţuri. De fapt, în primii trei ani de viaţă, copiii descoperă lumea în principal prin gust şi atingere. Cu toate acestea, adesea opunem rezistenţă acestor jocuri, tocmai din cauza murdăriei pe care o produc (şi zău că înţeleg sentimentul!). Dar aceste jocuri pot avea loc în grădină, în baie sau pe podeaua bucătăriei, într-o tăviţă de plastic care să delimiteze zona. Copilul vostru vă va fi etern recunoscător pentru ocazia de a experimenta în acest fel la o vârstă fragedă!

9.jpg

Cei mici pot sufla sau pot face baloane de săpun în apă colorată.

10.jpg                           

Într-o cădiţă preferabil ţinută în curte, copiii se pot juca cu spumă colorată.

 11.jpg                        

Copiii se pot juca cu plastilină colorată, în care pot înfige beţe de chibrit sau orice le mai trece prin cap. Plastilina e foarte uşor de făcut sau cumpărat, şi oferă atâtea posibilităţi de joacă şi învăţare!
 

  12.jpg            

Distracţia poate fi, pur şi simplu, ca cei mici să stea în cădiţă şi să împroaşte cu apă în jur. Baia este regina distracţiei cu apă, desigur – dar cei mici se pot distra la fel de bine într-o cădiţă în grădină.

 13.jpg                 

Jocurile cu (şi în!) tăiţei, macaroane, bucăţi de hârtie, fân, nisip, noroi etc.

Eu, una, cred cu tărie că trebuie să permitem celor mici să se murdărească oricât vor, şi că asta nu le va face niciun rău. Dacă suntem prea anxioşi în legătură cu murdăria, până la urmă o să ne trezim că celor mici n-o să le placă să picteze sau să facă colaje pentru că se vor teme. Şi asta chiar că ar fi păcat! (Sigur, nu mă refer la copiii care au problem reale de sănătate).

Mai multe idei de jocuri senzoriale gasiti aici http://theimaginationtree.com/2011/12/top-10-sensory-play-ideas-from-2011.html

Sursa: http://theimaginationtree.com/2012/01/why-play-is-so-vital-to-learning.html

Citeste si:

De ce ai vrea sa cumperi de la noi?

LIVRARE RAPIDA

Produsele comandate vor ajunge la tine in 24-48 de ore.

TRANSPORT GRATUIT

Pentru comenzile mai mari de 300 de lei, beneficiezi de transport gratuit.

SATISFACTIE GARANTATA

Daca nu esti multumit de produsul cumparat, iti rambursam imediat valoarea.